close

  • To serve Poland – to build Europe – to understand the world

     

  • ACTUALITĂŢI

  • 16 februarie 2017

    Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut astăzi, 16 februarie 2017, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Polonia la București, Marcin Wilczek.

    În cadrul discuțiilor au fost reliefate relațiile foarte bune dintre România şi Republica Polonia,  precum şi ritmul susținut al dialogului bilateral, subliniindu-se, totodată, importanța aprofundării, în continuare, a cooperării dintre cele două state, atât pe linie bilaterală, cât și în plan european și internațional.

    În ceea ce priveşte relaţiile economice, a fost subliniat interesul ambelor părţi pentru amplificarea colaborării în domeniu, atât în sfera comercială cât şi în cea a investiţiilor, precum şi pentru acordarea unei atenții sporite domeniilor încă insuficient exploatate din perspectiva raporturilor economice. 

    Totodată, a fost evidențiată convergența de opinii, îndeosebi în plan securitar. În acest context, cei doi oficiali au subliniat necesitatea continuării parteneriatului bilateral pe dimensiunea consolidării securității regionale și transatlantice, ocazie cu care a fost menționată importanța reuniunii în format trilateral România-Polonia-Turcia la nivel de miniștri ai afacerilor externe ce va avea loc în perioada următoare, la București. 

    Sursa: www.mae.ro

    Print Print Share: